etica





miscarea terranei

este un grup informal de oameni liberi care promoveaza reintoarcerea la natura,

adopta un stil de viata integrat in natura bazat pe valorile permaculturii,

incurajeaza schimburile de bunuri si valori, darurile, in speranta ca intr-o zi banii NU vor mai fi necesari,

vrea sa demonstreze ca OMUL POATE fi o forta prin el insusi si, cu adevarat, POATE sfinti locul!

Ce inseamna Terrana ? Copil al pamantului.
Toti suntem copii ai pamantului, fie ca ne recunoastem sau nu calitatea de “terrani”.

[ … etica in permacultura sau cum visam sa fie terrana:
un sat mare cat romania…
]

Sa ne asumam responsabilitatea pentru viata noastra. Permacultura este o alternativa la sistemul social-economic actual in care proiectarea mediului inconjurator se bazeaza pe:
– grija pentru pamant
– grija pentru oameni
– impartirea echitabila: consuma atat cat iti este necesar, daruieste surplusul sau lasa-l in natura

Cele mai multe societati traditionale functionau in acest fel. Din pacate, odata cu “evolutia”, aceste principii au fost uitate (sau intentionat ignorate).

Pamantul…
este o fiinta vie; traieste, respira si sustine toate celelalte creaturi care il populeaza. Sa respectam solul, apele, padurile, diversele forme de viata, ele sunt interconectate si orice afecteaza mediul ma va afecta mai devreme sau mai tarziu si pe mine.

1. Iubeste natura si lucreaza impreuna cu ea, niciodata impotriva ei – este un ingredient cheie in sustinerea vietii Pamantului.

Oamenii…
daca nevoile lor sunt indeplinite intr-un mod simplu, cu intelegere si compasiune, totul in jurul nostru prospera. Grija pentru oameni incepe cu mine, se extinde apoi la familia mea, prietenii mei, vecinii mei pana la intreaga comunitate. Incercarea consta in cresterea increderii in sine si a responsabilitatii personale. Iar increderea in sine devine posibila atunci cand te concentrezi mai putin pe bunastarea materiala si mai mult pe cea spirituala: am grija de mine si de altii fara a produce sau consuma resurse materiale inutile. Permacultura este un mod de abordare pozitiv, in care identifici oportunitati si nu obstacole. Astfel, orice problema devine o oportunitate.

2. Recunoaste intelepciunea in cadrul grupului, lucreaza impreuna cu ceilalti pentru a obtine cele mai bune rezultate pentru toti!

Imparte echitabil…
In permacultura, NATURA produce abundenta. Asta te incurajeaza sa imparti GRATUIT cu altii ceea ce iti prisoseste. NU exagera consumul. Trebuie sa stii sa te opresti la cat iti este necesar si sa lasi naturii partea ei.

3. Gaseste echilibrul in viata ta. Exemplul tau conteaza pentru ca si ceilalti sa-si gaseasca echilibrul!

Pentru informare continua, intra in grupul de discutii:
groups.yahoo.com/group/permacultura-ro/