Profesorul care preda doar sase lectii

Profesorul care preda doar sase lectii – de John Taylor Gatto, “Profesorul Anului” 1991, New York

Spuneti-mi Dl. Gatto, va rog. Acum douazeci si sase de ani, de vreme ce nu aveam nimic mai bun de facut, m-am gandit sa incerc sa predau la scoala. Sunt instructor licentiat de limba si literatura engleza, dar nu cu asta ma ocup. Nu este ceea ce predau in scoala, si nu pentru asta mi se acorda premii.

Sa predai inseamna multe lucruri diferite, dar exista doar sase tipuri de lectii in orice scoala, de la Harlem si pina la Hollywood. Platesti pentru aceste lectii in mai multe feluri decat iti poti imagina, asa ca nu ar fi rau sa stii care sunt acestea:

Prima lectie pe care o predau: “Ramai in CLASA de care apartii, pentru ca acolo ti-e locul.”
Nu stiu cine decide ca acolo este locul elevilor mei dar asta nu e treaba mea. Copiii sunt numerotati astfel incat daca scapa unul sa poata fi dus inapoi la clasa lui. De-a lungul anilor modurile de numerotare a copiilor sunt din ce in ce mai variate, pana in punctul in care este greu sa mai recunosti persoana din spatele numarului. Numerotarea copiilor este o afacere mare si foarte profitabila, cu toate ca scopul este evaziv.

In orice caz, din nou, nu este treaba mea. Treaba mea este sa ii fac pe copii sa le placa – sa fie inchisi impreuna, vreau sa zic – sau cel putin, sa indure. Daca lucrurile merg bine, copiii nu-si pot imagina ca ar putea fi altundeva; sunt invidiosi si intimidati de clasele superioare si dispretuiesc clasele inferioare. Deci clasa se mentine la un nivel bun. Asta este adevarata lectie intr-o falsa competitie ca scoala.

Cu toate astea, in ciuda schitelor, fac efortul de a-i impinge pe copii catre un nivel de suces mai mare la teste, promitandu-le un transfer de la clasa de nivel inferior ca recompensa. Insinuez ca va veni ziua cand vor fi angajati pe baza notelor de la teste, in ciuda faptului ca propria mea experienta imi spune ca angajatorii sunt (pe buna dreptate) indiferenti fata de lucrurile astea. Nu mint in adevaratul sens al cuvantului, dar am ajuns la concluzia ca adevarul si predatul in scoala nu sunt compatibile.

Lectia claselor numerotate este ca nu poti scapa din ele decat prin magie. Pana atunci stai unde esti pus.

A doua lectie pe care ii invat pe copii este sa se porneasca si sa se opreasca ca un intrerupator electric.
Le cer sa fie implicati in totalitate in lectiile pe care le predau, sa concureze unul cu altul pentru simpatia mea. Dar cand suna clopotelul le cer sa renunte la lectie instantaneu si sa treaca repede la urmatorul spatiu de lucru. Nimic important nu se duce la bun sfarsit in ora mea sau in oricare alta din cate stiu.

Lectia clopotelului este ca nici o treaba nu merita sa fie terminata, asa ca de ce sa-ti pese prea mult de ceva anume? Clopotelul este logica secreta a timpului petrecut la scoala; argumentul lui este inexorabil; clopotelul distruge trecutul si viitorul, transformand fiecare interval intr-o rutina, la fel cum o harta abstracta face fiecare munte si rau la fel, cu toate ca in realitatea nu este asa. Clopotelul inoculeaza fiecare activitate prin indiferenta.

A treia lectie pe care o predau este sa iti supui vointa unui lant de comenzi predefinit. Drepturile pot fi acordate sau refuzate, de catre o autoritate, fara discutie. Ca invatator sunt implicat in multe decizii personale, acordand permisiune celor care merita, si initiind confruntari disciplinare pentru un comportament care imi pune in pericol autoritatea. Deciziile mele sunt stricte si rapide, pentru ca individualitatea incearca constant sa se afirme in clasa mea. Individualitatea este un blestem pentru toate sistemele de clasificare, o contradictie a teoriei de clasa.

Uitati cateva metode comune prin care se manifesta:
copiii se furiseaza pentru un moment privat in toaleta sub pretextul ca au nevoie la toaleta; cand ii gasesc pe hol ma pacalesc ca au nevoie de apa. Cateodata liberul arbitru se manifesta chiar in fata mea prin copii care sunt suparati, deprimati sau veseli din cauza unor lucruri dinafara cunoasterii mele. Nu pot exista asemnea drepturi; exista numai privilegii, care pot fi retrase.

A patra lectie pe care o predau este ca doar eu decid planul de invatamant. (Mai degraba, aplic deciziile care imi sunt transmise de catre cei care ma platesc.) Aceasta putere imi permite sa separ copiii buni de cei rai instantaneu. Copiii buni indeplinesc sarcinile pe care le dau cu conflict minim si un nivel decent de entuziasm. Din milioanele de lucruri care merita invatate, eu decid care sunt putinele pentru care avem timp. Alegerile sunt ale mele. Curiozitatea nu are un loc important in munca mea, doar conformitatea.

Copiii rai se impotrivesc, normal, incercand pe ascuns sau pe fata sa decida singuri ce vor invata. Cum putem sa permitem asta si sa supravietuim ca invatatori? Din fericire exista proceduri pentru cei care se impotrivesc.
Acesta este alt mod prin care predau lectia de dependenta.

Oamenii buni asteapta sa le spuna un invatator ce sa faca. Aceasta este cea mai important lectie dintre toate, ca trebuie sa asteptam alti oameni, mai bine pregatiti decat noi, sa ne dea scopul vietilor noastre. Nu este o exagerare sa spui ca intreaga economie se bazeaza pe aceasta lectie. Ganditi-va la ce s-ar distruge daca acesti copii nu ar fi instruiti in lectia dependentei: afacerea serviciilor sociale abia daca ar supravietui, inclusiv industria de consultanta care este acum pe picior de crestere; divertismentul comercial de toate tipurile, inclusiv televiziunea, ar fi distrusa daca oamenii si-ar aduce aminte cum sa se distreze singuri; serviciile de alimentatie, restaurantele si fabricile de prepararea mancarii s-ar imputina daca oamenii ar incepe sa-si gateasca singuri mai degraba decat sa lase straini sa gateasca pentru ei. Mare parte din legea moderna, medicina, si inginerie ar disparea de asemenea – industria de imbracaminte la fel – daca nu ar fi un numar garantat de oameni neajutorati care sa iasa din scoli in fiecare an. Am construit un mod de viata care se bazeaza pe faptul ca oamenii fac ce li se spune pentru ca nu stiu cum sa se descurce altfel. Pentru Dumnezeu, hai sa nu vorbim despre asta!

In a cincea lectie explic ca respectul de sine trebuie sa depinda de validarea unei autoritati externe. Copiii mei sunt evaluati si judecati constant. Un raport lunar, impresionant prin precizia lui, este trimis la casele elevilor ca sa le arate parintilor – pana la ultimul detaliu – cat de multumiti sau nemultumiti ar trebui sa fie de copiii lor. Cu toate ca unii oameni ar putea fi surprinsi de cat de putin timp sau meditare este nevoie pentru a face aceste rapoarte, greutatea cumulativa a asa numitului obiectiv al documentelor constituie un profil de defecte care il conving pe copil sa ajunga la o anumita decizie despre el si viitorul lui pe baza discernamantului unui strain nepasator.

Auto-evaluarea – piedica oricarui sistem major de filozofie care a existat vreodata pe planeta – nu este un factor in aceste lucruri. Lectiile carnetelor de note, a notelor, si a testelor este ca acesti copii nu trebuie sa se increada in ei sau in parintii lor, dar trebuie sa se bazeze pe evaluarea unor oficiali certificati. Oamenilor trebuie sa li se spuna ce valoare au.

In a sasea lectie ii invat pe copii ca sunt supravegheati. Eu si colegii mei supraveghem constant fiecare copil. Nu exista spatii private pentru copii; nu exista timp privat. Pauza dintre clase dureaza 300 de minute pentru a reduce prieteniile intamplatoare. Elevii sunt incurajati sa-si barfeasca colegii, sau chiar si parintii. Evident, ii incurajez si pe parinti sa-si descrie copiii.

Dau “teme” astfel incat supravegherea sa continue si acasa, unde elevii ar putea sa-si foloseasca timpul invatand ceva neautorizat, poate de la o mama sau un tata, sau de la o persoana mai inteleapta din vecini.

Lectia supravegherii constante este ca nu poti sa ai incredere in nimeni, ca intimitatea nu este permisa. Supravegherea este o necesitate straveche printre anumiti ganditori influenti. Este o reteta central impusa de Calvin in Institutii, Plato in Republica, Hobbes, Comte, Francis Bacon. Toti acesti oameni fara copii au descoperit acelasi lucru: Copiii trebuie urmariti indeaproape daca vrei sa detii controlul asupra societatii.

Dureaza aproximativ 50 de ore pentru a transmite notiuni de baza pentru matematica sau alte stiinte indeajuns de bine incat copiii sa-si poata preda singuri mai departe. Denumirea de “notiuni de baza” este un pretext pentru a ocupa timpul copiilor pe perioada a 12 ani si a-i invata aceste sase lectii de care v-am spus eu acum.

“Scoala” este un sistem de suport esential pentru viziunea unei societati de inginerii care condamna majoritatea oamenilor sa devina caramizi intr-o piramida care se ingusteaza pana la un punct de control pe masura ce se inalta. “Scoala” este un artificiu care face ca ordinea acestei piramide sociale sa para inevitabila (cu toate ca o asemenea premiza este o tradare fundamentala a Revolutiei Americane). In perioada colonistilor si la inceputul perioadei Republicane nu aveam nici un fel de scoala. Si totusi democratia incepea sa apara. I-am intors spatele facand loc visului antic al Egiptului: antrenament obligatoriu in subordonare pentru toata lumea. Scoala obligatorie era secretul pe care l-a prezentat Plato Republicii cand a desfasurat planul pentru control total asupra oamenilor.

Priviti din nou cele sase lectii din scoala. Aceasta este pregatirea permanenta pentru clasele inferioare, pentru oameni carora nu li se va permite niciodata sa-si gaseasca geniul din ei. Iar aceasta pregatire are logica ei: sa pastreze un numar constant de oameni saraci. Din anii 1920 dezvoltarea birocratiei deja complexa a scolii, si dezvoltarea mai putin vizibila a unui numar mare de industrii care profita de pe urma scolii asa cum este ea, s-a extins astfel incat sa cuprinda si copiii claselor sociale de mijloc.

Mai incape indoiala ca Socrate era furios pe acuzatiile ca ar fi luat bani ca sa predea? Chiar si atunci, filozofii vedeau clar directia inevitabila in care duce genul asta de invatamant, monopolizand functia de invatator care apartine tuturor intr-o comunitate sanatoasa; apartine, intradevar, cu siguranta tie, de vreme ce nimanui altcuiva nu-i pasa la fel de mult de destinul tau. Invatamantul ca profesie este inclinat catre inca o eroare importanta. Face ca lucrurile care sunt din fire usor de invatat, cum ar fi cititul, scrisul, si aritmetica, sa fie dificile – prin insistenta de a fi invatate dupa proceduri pedagogice.

Cu lectii ca cele pe care le predau in fiecare zi, chiar este atat de neasteptat ca ne aflam intr-un moment de criza nationala? Tineri indiferenti fata de lumea adultilor si fata de viitor; indiferenti fata de aproape orice inafara de amuzamentul creat de jucarii si violenta? Bogati sau saraci, copiii din scoli nu se mai pot concentra la nimic pentru foarte mult timp. Au o perceptie redusa asupra trecerii timpului; sunt neincrezatori fata de intimidate (dupa cum este de asteptat de la copiii care trec prin divorturi); urasc singuratatea, sunt cruzi, materialisti, dependenti, pasivi, violenti, timizi in fata lucrurilor neasteptate, dependenti de distractie.

Toate tendintele periferice ale copilariei sunt amplificate pana la extreme de scoala, al carei plan de invatamant impiedica dezvoltarea personalitatii. Intradevar, fara exploatarea fricii, egoismului, si lipsei de experienta a copiilor, scolile noastre nu ar avea cum sa supravietuiasca, si la fel nici eu ca invatator atestat.

Invatatorii din institutie sunt o piedica in dezvoltarea copiilor. Nimeni nu supravietuieste Planului de Invatamant de Sase Lectii nevatamat, nici macar instructorii. Metoda este profund anti-educativa. Nici o imbunatatire nu o va repara. O foarte mare ironie a omenirii este faptul ca restructurarea totala a sistemului de invatamant ar costa atat de putin fata de ce cheltuim acum ca este foarte probabil ca nu se va intampla. In primul rand, profesia pe care o am este un proiect pentru locuri de munca si o agentie de comenzi. Nu ne permitem sa economisim bani, nici macar ca sa ajutam copii.

Dupa situatia in care ne aflam din punct de vedere istoric, si dupa 26 de ani de invatamant, am ajuns la concluzia ca una dintre singurele alternative de viitor pentru majoritatea familiilor este sa-si invete singuri copiii acasa. O alta alternativa ar fi scolile mici, ne-institutionalizate. Un gen de sistem fara taxa de scoala publica ar fi un punct de pornire. Dar imposibilitatea acestor lucruri pentru familiile celor saraci, si pentru majoritatea din clasa economica de mijloc, prevede ca dezastrul celor Sase Lectii de Scoala este foarte probabil sa continue.

Dupa o viata de adult petrecuta in invatamant sunt de parere ca metoda de invatamant este singurul continut adevarat pe care il cuprinde. Nu va lasati inselati sa credeti ca un plan bun de invatamant sau un echipament bun sau invatatorii buni sunt absolut necesare pentru copiii vostrii. Toate patologiile pe care le-am luat in considerare sunt prezentate la o scara inalta pentru ca lectiile predate in scoala impiedica copiii sa se descopere pe ei insisi si pe familiile lor, sa invete lectii despre auto-motivatie, perseverenta, autonomie, curaj, demnitate si iubire – si, normal, lectii legate de ajutorarea semenilor, care stau la baza lectiilor legate de viata in familie.

Acum treizeci de ani se puteau invata aceste lectii in timpul de dupa scoala. Dar televizorul a consumat cea mai mare parte din timpul respectiv, iar combinatia intre televizor si stresul caracteristic familiilor cu doua venituri sau cu un singur venit a consumat cea mai mare parte a timpului petrecut in familie. Copiii nostrii nu mai au timp sa creasca in totalitate ca oameni si au doar pustietati in care sa se desfasoare.

Cultura noastra este constransa de un viitor care ne forteaza pe toti sa invatam din intelepciunea experientelor nemateriale; acest viitor ne va impune, prin pretul supravietuirii, sa urmam calea unei vieti naturale economice din punct de vedere al costului material. Aceste lectii nu pot fi invatate in scolile din ziua de azi. Scoala este ca si cum ti-ai incepe viata cu o sentinta de 12 ani de inchisoare in care obiceiurile proaste sunt singurul plan de invatamant predat cu adevarat. Eu predau in scoala si mi se acorda premii pentru asta. Stiu despre ce vorbesc.

1 Comment

One Comment